Pestera lui Zamolxe

    Nu e nevoie să călătoreşti prea departe, pentru ca să ai parte de mister. Trebuie doar să-ţi deschizi larg ochii. Şi sufletul… La două ore de mers cu maşina din Piteşti, prin Rîmnicu Vîlcea, puteţi ajunge în comuna Polovragi. Aici, la poalele munţilor Căpăţînii, vă aşteaptă Cleile Olteţului, un loc minunat, care ascunde multe secrete.
           Remediul tuturor bolilor
     Pînă şi etimologia cuvîntului „polovragi” este misterioasă. Unii cred că este un nume geto-dacic, Polo-Vraci, care atestă aici prezenţa Marelui Preot, Marelui Înţelept, Zamolxis. Alţii se gîndesc la planta „polovragă” sau „povagră”, demult dispărută, dar despre care bătrînii mai ţin minte că era un remediu împotriva bolilor, un fel de panaceu, cunoscut încă de pe vremea sacerdoţilor-taumaturgi. În fine, iubitorii marelui Platon îşi aduc aminte că, în dialogul Charmides, Socrate povesteşte cum a învăţat de la un vraci al lui Zamolxis că trupul nu poate fi vindecat, dacă nu e tratat şi sufletul! Practica geto-dacă se va regăsi în terapeutica isihasmului ortodox de mai tîrziu, iar faptul că, aici, pe plaiul Marelui Vraci, se înalţă Mănăstirea Polovragi, cu bolniţa sa, mi se pare extrem de semnificativ. Există, de asemenea, în această zonă, un obicei tradiţional a cărui origine este însăşi geto-dacă: vestita Nedee de la Polovragi (“din vremea dacilor”), ţinută mai întîi pe Vîrful Nedeea, la cca 2111 m, la care participau geto-dacii de pe ambele versante ale Carpaţilor. Ca multe alte datini şi credinţe, şi această Nedee a fost preluată de creştinism, astfel că la 20 iulie, în fiecare an, se desfăşoară aici, timp de o săptămână, vestitul Tîrg de Sfîntul Ilie. Ce putem vedea în zonă? Un adevărat complex arheologic – pe Cheile Olteţului există celebra “Peşteră a lui Zamolxe” (despre care se crede că răzbate dincolo de munte, în Ardeal), numită aşa din vechime şi consemnată în literatura de călătorie a unor scriitori din secolul al XIX-lea, precum Grigore Alexandrescu (1842) şi Alexandru Vlahuţă (1901). Deasupra peşterii se găsesc ruinele vechii cetăţi Arcinna, trecută pe harta lui Ptolomeu, vestitul geograf al Antichităţii, legătura între peşteră şi cetate făcându-se printr-o galerie secretă. Cercetînd zona, Nicolae Densuşianu identifica aici câteva “dolmene” alcătuind “o întinsă necropolă preistorică” şi reconstituia grafic “Obeliscul de la Polovragi” - considerat unul din “monumentele preistorice ale Daciei”. Istoricul făcea totodată referiri la locul numit “Oborul Jidovilor” (Uriaşilor), comparabil cu “Masa Jidovilor” din Munţii Sebeşului.
           Comoara ascunsă de frica lui Pasvanoglu     Străbătînd satul, drumul vă va purta către mănăstirea Polovragi. O frumoasă poartă de lemn vă va binecuvînta, cu litere săpate meşteşugit de lemnarii zonei. Ajungeţi apoi în curtea Mănăstirii. Recentele cercetari istorice stabilesc vechimea aşezămîntului în jurul anului 1505, ctitori fiind Radu Comisul şi Pătru Spătaru, fiii marelui boier Danciu Zamona, menţionaţi într-un hrisov emis la 18 ianuarie 1480 de voievodul Basarab cel Tînăr. În 1643, Danciu Pîrîianu construieşte biserica actuală, cu ajutorul domnitorului Matei Basarab. Domnitorul Constantin Brâncoveanu o va face metoc al Mănăstirii Hurez, iar austriecii se vor bucura de fortificaţiile sale, generalul Stainville alegînd-o drept reşedinţă şi încartiruind aici un batalion de soldaţi (1718 – 1739). Bătrînele ziduri vor avea parte şi de vremuri tulburi – la 1802, bandiţii lui Pasvanoglu, Paşa de Vidin, vor prăda mănăstirea, iar călugării vor ascunde odoarele în apa Olteţului, comoară care nu va mai fi găsită niciodată.
     În mijlocul fortificaţiilor, biserica Mănăstirii, cu hramul „adormirea Maicii Domnului”, ne atrage atenţia prin planul ei treflat, în stil bizantin, cu abside laterale. Turla este poligonală, cu firide largi şi ornamentate. Opt coloane susţin pridvorul, în stil brîncovenesc, unde veţi găsi şi lespedea funerară a sorei ctitorului. Fresca, bine păstrată, de inspiraţie bizantină, datează de pe vremea lui Constantin Brâncoveanu, fiind realizată, după toate probabilităţile, de primii meşteri ieşiţi de pe băncile Şcolii de la Hurez - Andrei Constantinos şi Gheorghe Istrate. Intraţi cu încredere în biserică. Pronaosul şi naosul sunt încăpătoare, iar catapeteasma din lemn de nuc, o capodoperă a vechii sculpturi româneşti, vă va încînta cu siguranţă. Cercetaţi apoi frumoasa colecţie muzeală a Mănăstirii, unde se păstrează icoane pe lemn şi sticlă, precum şi circa 3000 de cărţi vechi, în română, slavonă şi greacă. Dacă doriţi să vă rugaţi, mergeţi în curtea fortificată dinspre nord, unde se află un parc frumos, precum şi Bolniţa mănăstirii, ctitorită de Episcopul Clement Lavrentie (1732-1738). Apa care izvorăşte din fîntîna pe lîngă care treceţi este dulce şi astîmpără neliniştea şi setea.

           Blestemul Marelui Preot
     Mergeţi apoi la Peşteră, pe un drum forestier, la dreapta Mănăstirii. Treceţi pe lîngă o zonă cu pensiuni turistice, unde puteţi să vă rezervaţi cazare, iar după aproximativ un kilometru veţi ajunge la intrarea în peşteră. Vizita este organizată şi există un ghid. Îmbrăcaţi-vă bine pentru călătoria subpămînteană, temperatura fiind în jur de 5 grade, iar umiditatea ajungînd la 80-90%! Formaţiunile carstice sunt bine păstrate şi au forme fantastice. Desigur, vă veţi opri în faţa Tronului lui Zamolxe, unde se spune că a stat Marele Vraci. Legendele locului povestesc despre starea de bine pe care o simt cei mai mulţi dintre vizitatori, dar şi despre cei pe care peştera îi respinge. Dacă vă simţiţi rău, la 10-15 metri de intrare, nu mai insistaţi! Veţi ajunge apoi acolo unde călugărul Pahomie, care s-a nevoit în peşteră prin secolul al XIX-lea, a trasat cu fum de lumînare chipul întunecat al Morţii. Veţi descoperi şi alte minuni, chipuri de daci, animale mitologice, iar din tavan „Lacrimile lui Zamolxis” vor continua să cadă. Să mai spunem cîte ceva despre tentaţia permanentă la care peştera îi supune pe căutătorii de comori, în căutarea tezaurelor dacice. De multe ori, ghizii au găsit sparte porţile metalice de la intrare. De multe ori, turişti cu detectoare de metal s-au făcut pierduţi prin galeriile neelectrificate. Dar nici un gram de aur dacic n-a ieşit din peştera lui Zamolxis. Şi nici nu va ieşi, cîtă vreme comoara va fi apărată de blestemul Marelui Preot. Incitant, nu?
     Călătoria în Cheile Olteţului poate continua cu o drumeţie, de-a lungul rîului, sau puteţi căuta un ghid local, care să vă ducă la ruinele cetăţii Arcinna şi la Oborul Jidovilor. Nu părăsiţi traseele marcate şi nu vă aventuraţi pe versanţii abrupţi. Atenţie şi la şerpi.